Ești în căutarea setului de caligrafie perfect pentru intra în lumea scrierii decorative cu litere rotunjite și elegante.
Foarte bine faci!
Caligrafia cu penița poate deveni hobby-ul tău preferat, dar dacă nu ai la îndemână instrumentele de lucru potrivite și informația de care ai nevoie primii pași în caligrafie pot fi dificili. Tocmai de aceea am scris articolul de azi pentru a te ajuta să te bucuri de caligrafie.
Ce trebuie să conțină un Set de Caligrafie:
- Tocul pentru Caligrafie
Instrumentul de lucru, stiloul nostru caligrafic, este compus din două părți distincte: tocul și penița flexibilă. Tocul poate fi oblic sau drept. Alegerea este în mâinile tale. Eu prefer tocul oblic pentru că ne ajută să menținem aplecarea literelor specifică scrierii caligrafice, dar adesea îl folosesc și pe cel drept.
- Penița pentru Caligrafie
Penița flexibilă este cea pe care o folosim în caligrafia modernă (ca în poza de mai sus) și cea clasică englezească sau americană (stilurile Roundhand, Copperplate, Spencerian).
- Cerneala pentru Caligrafie
Tocul și penița nu funcționează ca un stilou obișnuit care are patronul de cerneală integrat. Caligrafia cu penița e pe metoda oldschool în care noi vom introduce în călimară penița pentru a putea continua să trasăm linii cu ea. Nu zadarnic în engleză acest tip de caligrafie se numește dip pen calligraphy.
- Hârtia pentru Caligrafie
Cel mai convenabil mod de a începe să înveți să scrii cu penița este să folosești un caiet de caligrafie pentru practică. Aceste caiete au deja liniatura care te ajută să scrii și literele trasabile ca să te ghideze când exersezi.
- Cunoștințele Necesare
Știi ce materiale ai nevoie, dar trebuie și să te învețe cineva să le folosești. Din păcate să le dai tu o noimă despre cum funcționează îți va da bătăi de cap fiindcă sunt multe secrete ale meseriei care îți pot împiedica evoluția. De aceea un simplu caiet de exerciții nu e suficient când trebuie să știi cum să montezi tocul și penița, tehnica de scriere care sunt pașii de urmat pentru a crea literele elegante și delicate pe care dorești să le creezi.
Alegerea setului de caligrafie potrivit.
La ce să fii atent înainte să cumperi.
Mare atenție când alegi un set de caligrafie fiindcă multe din comerț sunt create doar pentru a fi cadouri drăguțe și nu funcționale. Nu ai nevoie de un set cu multe piese care să ia ochii cu selecția vastă. Mult mai bine decât un set generic cu de toate ai un set de caligrafie de calitate doar cu materialele necesare pentru a scrie.
- PENIȚELE
- Caligrafia are multe stiluri și vei găsi multe feluri de litere caligrafice. Cele 2 categorii majore sunt stilurile executate cu penița teșită (cu vârf lat) și stilurile executate cu penița flexibilă (categoria care ne interesează pe noi).
- Nu toate penițele ascuțite sunt flexibile, iar noi pentru a avea acea alternare frumoasă dintre liniile groase și subțiri avem nevoie de o peniță flexibilă. Poate pare banal, dar accentuez asta fiindcă am și eu acasă multe astfel de seturi primite cadou de la oameni dragi când au aflat că mă pasionează caligrafia. Am apreciat intenția, dar până și astăzi le umple praful în bibliotecă fiindcă nu am la ce să le folosesc.
- TOCUL
- Îți recomand cu multă căldură, totuși, dacă optezi pentru un toc oblic să le cauți pe cele cu brațul metalic din două motive:
- ca să montezi și echilibrezi corect penița pentru scriere;
- să îl poți ajusta cu ușurință tocul în viitor și pentru alte penițe;
- Îți recomand cu multă căldură, totuși, dacă optezi pentru un toc oblic să le cauți pe cele cu brațul metalic din două motive:
- CERNEALA
- Nu orice fel de cerneală sau tuș este potrivită pentru scrierea cu penița, dar când vine vorba despre un set nu poți ști cu precizie ce se potrivește până când nu o încerci. Aici poți merge doar pe încrederea pe care o ai în creatorul setului.
- STILUL DE CALIGRAFIE pe care îl vei învăța
- În fiecare set de caligrafie îți vei antrena memoria de lucru pe un stil de caligrafie propus de creatorul setului. Înainte de a cumpăra setul uită-te la alfabetul caligrafic, la fișa de referință a literelor mici și mari să vezi dacă îți plac literele și sunt pe gustul tău. În fotografia afișată este stilul de caligrafie modernă care mă reprezintă pe mine și pe care îl recomand eu pentru începători.
- STILUL ȘI ABORDAREA PROFESORULUI
- Aruncă o privire peste portofoliul din social media al celui care a creat setul. Vezi dacă îți plac lucrările sale caligrafice, execuția, abordarea în predare și pasiunea pe care o varsă în ce face. Aceste aspecte se vor reflecta și în setul de caligrafie pe care l-a gândit.
- REVIEW-URI
- Dacă ai opțiunea de a citi părerile altor oameni despre acest kit de caligrafie îți recomand să arunci un ochi. Părerile celorlalți nu sunt adevărul absolut, dar poate afli informații noi despre produs și cum i-a făcut să se simtă, cum sunt fișele de caligrafie, dacă lipsește ceva sau dacă e pentru tine setul. Astfel de păreri le găsești pe pagina produsului sau prin comentarii pe pagina de instagram a creatorului.
Știu că ai o varietate de seturi din care să alegi, dar până la urmă important cred că este să îți faci curaj să comanzi unul. Caligrafia este modul meu preferat de relaxare și dezvoltare personală. Fă-ți curaj să începi și ulterior îți vei da seama ce îți lipsește și dacă trebuie să cumperi și altceva.
Cele mai bune seturi de caligrafie sunt cele care au toate materialele de care ai nevoie (toc, peniță, cerneală, caiete cu exerciții), dar totodată materialele sunt potrivite pentru acest stil de caligrafie și sunt sunt de calitate. De asemenea, un set bun pentru începători te și ghidează în parcursul tău cu informația de care ai nevoie pentru a putea să te apuci să scrii acasă cu tocul și penița.
Propunerea Mea
Eu am învățat caligrafie autodidact, pe cont propriu și știu cât de greu mi-a fost pentru că pe măsură ce te apuci apar tot mai multe întrebări și nedumeriri. De aceea am creat o experiență de învățare a caligrafiei la tine acasă cu tot ce ai nevoie pentru a începe și ajunge să creezi litere de care să fii mândră.
Setul meu de Caligrafie se numește Ghidul Caligrafului Începător și este bestsellerul meu. Mi-am vărsat toată pasiunea pentru caligrafie în el și mă bucur enorm când îmi văd cursanții că simt asta.
Dincolo de materialele de lucru atent alese mi-am dorit ca acest set să conțină un curs practic, un manual de caligrafie în care să fie toată informația de care ai nevoie pentru a scrie cu ușurință pentru a construi o fundație solidă pe care să poți explora literele cu drag.