3 greșeli pe care aproape toți începătorii le fac când învață caligrafia modernă

Mâini murdare de cerneală ținând tocuri de caligrafie și șervețel pătat cu textul 3 Greșeli pe care le Faci când Vrei să Înveți Caligrafie Modernă

Caligrafie, litere, penița, toc, hârtie și cerneală. Sunt atât de intrigante, iar literele caligrafice sunt deosebite. Dacă ai cumpărat deja un set de caligrafie și ai încercat să copiezi litere de pe Pinterest, sunt șanse mari să te regăsești în articolul acesta. Fără dar și poate, caligrafia atrage privirile și ne face să ne dorim să creăm și noi cât mai repede litere atât de frumoase. Știu, și eu am fost acolo. Tocmai de aceea, iată aici 3 greșeli de începători pe care le-am făcut eu când am pornit propriul meu parcurs în caligrafia modernă și cum să le repari. Sunt greșeli pe care le-am mai văzut și la alții online, și, mai ales, la sute de cursanți care au vrut să învețe caligrafia pornind exact din același punct în care ești tu acum.

Deși par diferite, toate cele trei greșeli au aceeași cauză: dorința firească a oricărui începător în caligrafie de a ajunge cât mai repede la litere, fără să construiască fundația de care ele au nevoie. Dacă te întrebi cum înveți caligrafia corect, de la zero, răspunsul stă, de fapt, în a evita exact aceste trei capcane.

Text caligrafiat cu cerneală albă pe cartonaș negru liniat de artistul caligraf Denisa Micorici alături de o floare de dahlia

Greșeala #1 – Cumperi primul set de caligrafie înainte să alegi stilul

Ai văzut un set eye-candy cu pană într-un magazin, ai dat peste un set de caligrafie la Lidl la preț accesibil, ai găsit un set care pare că are tot ce ai avea nevoie și chiar mai mult, dar din păcate nu este suficient. Doar pentru că scrie pe ambalaj „set de caligrafie” nu înseamnă că este exact ce ai nevoie pentru stilul de caligrafie care te-a atras. Caligrafia are multe stiluri, iar fiecare are instrumentele lui specifice de lucru. Ba mai mult decât atât, ai nevoie de un set de instrumente de caligrafie de calitate pe care să le poți folosi, iar cele „de toate pentru toți” niciodată nu au fost făcute pentru calitate, ci doar ca să fure privirile.

După ce am lucrat cu sute de persoane care începeau caligrafia de la zero, am observat că aproape toate treceau prin aceeași etapă, entuziasmul primei achiziții, urmat de frustrarea de a descoperi că instrumentul nu era, de fapt, potrivit pentru ce voiau să învețe.

Cum repari asta: alege un set de instrumente de bază, creat special pentru stilul pe care vrei să-l înveți, nu unul generic. Folosește instrumentele de lucru potrivite pentru a obține rezultatele pe care ți le dorești, asta contează mult mai mult la început decât cantitatea de piese din cutie. Dacă încă nu știi ce instrumente merită cumpărate și ce poți evita atunci când alegi primul tău set de caligrafie, am scris un ghid complet despre alegerea primului set de caligrafie.

Detaliu de textură pe hârtie manuală nefinisată cu inserții de foiță de aur și pete acrilice realizată de Denisa Micorici

Greșeala #2 – Încerci să înveți caligrafia doar din poze

Copierea literelor de pe Instagram sau Pinterest nu este o metodă eficientă de a învăța caligrafia, pentru că imaginile arată doar rezultatul final, nu tehnica prin care acesta a fost obținut. Da, știu, am fost și eu acolo. Ai cumpărat în sfârșit instrumentul de lucru, desfaci setul cu entuziasm și sari direct la masa de lucru. Deschizi pozele cu literele care te-au atras să încerci caligrafia și te pui direct să recreezi acel citat cu noul tău stilou caligrafic. Dar iese? Dacă nu ții corect tocul în mână sau nu pregătești penița înainte de prima utilizare, poți exersa toată ziua fără să obții acel aspect curat, ordonat și rotunjit al literelor pe care știi că trebuie să-l obții. Vei avea doar o coală de hârtie plină de linii întrerupte, tremurate, inegale, pete de cerneală și frustrarea că nu iese.

Am observat asta la mine, dar și la sute de cursanți: exersatul „la întâmplare”, fără o bază, nu doar că nu te apropie de rezultat, de multe ori te îndepărtează de el, pentru că repeți, cu încredere, exact mișcarea greșită.

Cum repari asta: ai nevoie de o fundație reală, nu de imitație. Nu te poți arunca să scrii fără să știi cum funcționează tocul și peniță, ce trebuie să faci cu ele înainte de a scrie, cum le ții în mână, care este tehnica de scriere corectă și cum sunt construite, de fapt, literele. Toate acestea sunt aspecte care îți vor da mari bătăi de cap dacă încerci să le rezolvi rând pe rând, pe măsură ce apar, în loc să le înveți de la început, într-o ordine gândită. Dacă preferi să ai toate aceste etape explicate logic, fără să cauți informații din zeci de surse diferite, am creat Ghidul Caligrafului Începător tocmai pentru primii pași în caligrafie.

Masă de lucru din atelierul artistului caligraf Denisa Micorici cu recipient plin de tocuri, penițe și sticluțe de cerneală

Greșeala #3 – Sari direct la litere

În caligrafie nu se începe direct cu literele, ci cu exerciții fundamentale de control al mișcărilor, indiferent cât de tentant e să sari peste ele. Ți-ai adunat materialele de lucru potrivite, ai învățat să le folosești, iar acum că poți trasa linii groase și subțiri neîntrerupte, te avânți să-ți scrii numele. Din păcate sau din fericire, caligrafia este un proces. Să luăm exemplul mersului pe jos: un bebeluș nu aleargă în prima zi un maraton, ci face pași mici, cu bucurie și perseverență. La fel, dacă respecți procesul, nu vei simți caligrafia ca pe o corvoadă, ci te vei avânta în fiecare pas cu entuziasm și curiozitate.

Cum repari asta: antrenează-te cu liniile fundamentale, adică ia-o de la capăt cu exerciții de control, nu cu litere întregi. Aceste prime exerciții nu sunt o etapă plictisitoare pe care o „bifezi” cât mai repede, ci chiar fundația pe care se sprijină tot ce urmează. Ai răbdare cu tine și cu procesul: nu uita că, atunci când scrii cu peniță, nu îți reproduci scrisul tău obișnuit de mână, ci execuți o scriere decorativă, cu un cu totul alt ritm. Folosește o liniatură specială de ghidaj, trasează fiecare linie negrăbit, provoacă-te să scrii încet și să ai răbdare. Încălzește-ți mâna înainte de scris, cu spirale și ovale trasate în creion, ca să te pregătești pentru activitatea scrisului cu peniță, iar apoi concentrează-te pe hârtie. Evoluția apare exersând, nu grăbind pasul.

Iar dacă vrei să exersezi exact în ordinea potrivită, poți folosi și caietul de caligrafie pentru începători, unde exercițiile sunt organizate pas cu pas, exact așa cum ar trebui parcurse atunci când înveți caligrafia de la zero.

Cum se învață, de fapt, caligrafia, de la aceste greșeli, la un progres real

Sper că acest articol ți-a fost de folos și că nu vei mai repeta aceste greșeli în viitor. Dacă ai recunoscut una sau chiar toate cele trei, vestea bună este că sunt ușor de reparat. Nu ai pornit „greșit” și nici nu trebuie să o iei de la capăt, în cele mai multe cazuri, e suficient să revii câțiva pași în urmă, să construiești fundația care lipsea, și apoi să continui exact de unde ai rămas.

Bucură-te de proces și varsă-ți pasiunea pe hârtie.

Dacă vrei să începi caligrafia fără să treci prin toate aceste încercări și erori, am pregătit Ghidul Caligrafului Începător. Vei găsi acolo instrumentele potrivite, tehnica de bază și exercițiile care te ajută să construiești o fundație solidă încă din prima zi, exact modul în care aș vrea să fi început eu însămi caligrafia, dacă aș fi știut atunci ce știu acum.